Superputerea noastră–incluziunea!
Campionii incluziunii este un proiect inițiat de un consorțiu coordonat de Fundația Noi Orizonturi Lupeni derulat în parteneriat cu șase școli gimnaziale din comunele Calvini (Buzău), Gornești (Mureș), Pișcolt (Satu Mare), Sânmihaiu de Câmpie (Bistrița-Năsăud), Teliu (Brașov) și Viișoara (Cluj), cu peste 30% copii romi.
- Scop: creșterea capacității școlilor partenere de a asigura incluziunea efectivă a copiilor romi prin implicarea strategică și sustenabilă a părinților romi și ne-romi în viața școlii
Grupuri țintă: 216 elevi (din care 50% romi; 50% fete), 84 părinți (din care 50% romi), 72 de cadre didactice
În cadrul Școlii Gimnaziale Teliu beneficiază direct de activitățile acestui proiect un număr de 12 cadre didactice, 36 de elevi și 14 părinți.
Proiectul se derulează pe o perioadă de 18 luni, în care se desfășoară activități diverse cuprinse în planul de implementare al proiectului.
Activitățile din cadrul proiectului:
T1, T2, T3 – Activități de formare a profesorilor implicați în proiect (fizic și online)
A1 – Școala părinților campioni ai incluziunii, întâlniri tematice cu părinții implicați în proiect
B1, B2 – Activități tematice cu elevii cuprinși în proiect în vederea realizării incluziunii
În urma implementării proiectului ne așteptăm ca să observăm îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește gradul de incluziune resimțit la nivel de școală și de comunitate. Astfel:
- planul de incluziune al școlilor elaborat pe durata proiectului prin consultarea inclusiv a părinților și elevilor (romi și ne-romi) va fi asumat și implementat cu responsabilitate, în echipă, de către școală, inclusiv elevi - și părinți, având ownership-ul factorilor direct interesați. În plus, procesul parcurs pentru elaborarea strategiei va fi repetat pentru următoarele cicluri de strategie.
- cadrele didactice vor resimți că sunt mai bine pregătite să înțeleagă nevoile și așteptările familiilor și ale copiilor, vor avea o relație mai strânsă și de încredere reciprocă cu părinții și vor putea acționa mai competent în combaterea excluziunii și a discriminării, respectiv în vederea promovării valorilor democratice, drepturilor omului și copilului;
- părinții se vor simți mai responsabili în eforturile de incluziune ale școlii și vor fi mai mulțumiți referitor la colaborarea școală-familie, se vor implica mai mult și mai responsabil în viața școlii și în sprijinirea învăţării tuturor copiilor, chiar asumându-și leadership-ul unor activități pentru elevi ca adevărați campioni ai incluziunii.
- elevii se vor simți mai apreciați și mai în siguranță la școală, unde vin cu dorința și interesul pentru a învăța deoarece și părinții sprijină mai competent participarea lor școlară și învățarea lor și se implică mai bine în relație cu școala, dar și pentru că resimt că sunt apreciați de către profesori cărora le pasă de învățarea lor și au așteptări înalte de la ei pentru viitorul lor. Sunt mai încrezători în forțele lor și cred că stă în puterea lor colectivă de a schimba în bine comunitatea școlii. La finalul proiectului, ne așteptăm să observăm o creștere a frecvenței copiilor romi la educație și reducerea riscului de părăsire timpurie a școlii.
'Citiți mai mult despre proictul "Campionii Incluziunii":