Împlinirea la 1 decembrie 2021, a 103 ani de la făurirea statului național unitar român constituie un fericit prilej de a reflecta asupra acestui eveniment fundamental din istoria românilor.
Este un fapt îndeobște cunoscut că marile evenimente istorice sunt rodul unui lung proces de acumulări cantitative și calitative, care se materializează atunci când s-au maturizat condițiile obiective și subiective necesare. În acest spirit , integrator, actul de la 1 Decembrie a încoronat lupta multiseculară a românilor vizând unitatea politico-statală.
Încă din secolul al VII-lea î.H., din marele neam al tracilor s-au individualizat geto-dacii, care au constituit un popor unitar în spațiul carpato-danubiano-pontic. Procesul de romanizare a dacilor-accelerat de cucerirea Daciei de către Imperiul roman- a avut ca rezultat formarea poporului român.
Constituirea a patru state feudale românești-Transilvania, Moldova, Țara Românească, Dobrogea- nu a afectat unitatea poporului român în spațiul vechii Dacii. Conștiința originii comune, a unității de neam și limbă, strânsele relații economice, legăturile culturale, mișcările de populație dintr-oțară românească în cealaltă au întărit unitatea poporului român. Un rol important în cultivarea spiritului de unitatae l-au avut acțiunile politice și militare comune împotriva dominației străine. Este semnificativ faptul că steagul luptei antiotomane a fost ridicat de domnul muntean Mircea cel Bătrân, preluat de Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei, și ridicat pe cele mai înalte culmi de domnitorul moldovean Ștefan cel Mare. În anul 1600 Mihai Viteazul a realizat prima unire politică a țărilor române, trasând un adevărat program de acțiune pentru generațiile următoare.
O dată cu formarea și afirmarea națiunii române, la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul celui al XIX-lea, lupta pentru unitate s-a intensificat. Revoluția de la 1848 a evidențiat voința de unire a tuturor românilor în cadrul unui singur stat național.
Unirea Moldovei cu Muntenia, la 24 ianuarie 1859, a marcat crearea statului modern român-prima etapă spre făurirea statului național unitar român.
Proclamarea Independenței de stat a României la 9 Mai 1877 și consființirea ei pe câmpul de luptă au fost urmate de realizarea celei de a doua etape pe calea unirii tuturor romînilor, și anume unirea Dobrogei cu patria mamă(8 octombrie 1878).
După 1878, lupta românilor din Basarabia, Bucovina și Transilvania pentru scuturarea dominației străine și unirea cu România s-a intensificat. Intrarea României în primul război mondial a urmărit eliberarea Transilvaniei și Bucovinei și în condițile favorabile, generate de prăbușirea celor două mari imperii vecine-țarist și austro-ungar-românii în virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare, s-au unit în cadrul unuia și aceluiași stat. Hotărârile de unire au fost aoptate de foruri democratice, larg reprezentative, care exprimau adevărata voință a poporului român. La 27 martie 1918 Sfatul Țării întrunit la Chișinău a decis unirea Basarabiei, la 28 noiembrie 1918 Congresul general convocat la Cernăuți a hotărât unirea Bucovinei, iar la 1 decembrie 1918 Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu România. Congresul de pace de la Paris desfășurat în 1919-1920, a consfințit actele de voință ale poporului român, dându-le consacrare juridică internațională. Ziua de 1 decembrie s-a încheiat într-o atmosferă de bucurie generală. Era bucuria împlinirii unui ideal care animase dintotdeauna poporul român, pentru care dăduse, de-a lungul secolelor, jertfe nenumărate, și care devenise realitate. În aceeși zi , în toate orașele și satele Transilvaniei avuseseră loc adunări, ”micii Alba Iulii”, în care românii și-au exprimat voința de unire. Nicolae Iorga aprecia că, fără a uita pe nimeni din cei care au colaborat la marea faptăa Unirii,”de la general și de la fruntaș ardelean, până la ultimul ostaș și țăran, omagiul recunoștinței noastre să se îndrepte azi către poporul acesta întreg de oriunde și din toate veacurile martir și erou”.
În timpul Primului Război Mondial localitatea Teliu a fost printre primele eliberate de armata romănă de către grupul Buzău al armatei române la data de 17 august 1916. Cu această ocazie a fost desemnat și primul primar român al localității în persoana lui George Nistor. În comuna Teliu ”la Sfântul Dumitru” 27 octombrie/ 9 noiembrie 1918 s-a constituit prin alegere democratică Consiliul Național Român și garda națională sub conducerea lui Daniil Cojocaru preotul paroh, respectiv George Gross și tot atunci ș-a depus jurământul și s-a sfințit drapelul tricolor românesc. În această comună puntea de înțelegere cu Sfatul Național Maghiar s-a făcut mai repede și acesta din urmă și-a exprimat dorința de a ieși împreună cu românii în întâmpinarea armatei române și a trăi în bună armonie cu românii. La scurt timp s-au desființat gărzile naționale maghiare din proprie inițiativă și toate armele și muniția au fost donate gărzii naționale române.La Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a fost desemnat la 14/27 Noiembrie 1918 George Nistor cu credenționale de la Beșimbac și Breaza document semnat de 413 oameni.
prof. Lucian Ciolpan, profesor de istorie, Școala Gimnazială Teliu
