Istoricul Școlii

Școala Gimnazială Teliu este o școală cu tradiție. Cel mai vechi document aflat în arhiva Şcolii Gimnaziale Teliu este un catalog din anul 1899. Dar procesul educativ în această comună a început mult mai devreme, conform inscrisurilor în documentele bisericilor din comună.

Invățământul in comuna Teliu de-a lungul timpului

Primele atestări

Școala Gimnazială Teliu este o școală cu tradiție. Cel mai vechi document aflat în arhiva Şcolii Gimnaziale Teliu este un catalog din anul 1899. Dar procesul educativ în această comună a început mult mai devreme, conform inscrisurilor în documentele bisericilor din comună. Educaţia a fost făcută la început de preoţi. Cea mai veche biserică atestată documentar era cea reformată calvină ridicată din lemn în anul 1574. Astăzi, corpul A al şcolii se află lângă biserica reformată zidită între anii 1886-1889. Acest corp de clădire a fost ridicat din cărămidă în anul 1880, deci putem presupune că din acest an şcoala era o permanenţă în comunitatea teleană.

Grădinița de lângă biserica ortodoxa din Teliu
Grădinița de lângă biserica ortodoxa din Teliu

Inceputuri

În anul școlar 1919-1920 se inființează Școla Reformată într-o altă clădire care după desființare și preluare de către stat se extinde în anul 1968 (actualul Corp B al școlii). Lângă Corpul B se construieste și se dă în folosință în anul 2003 Corpul C al școlii care la rândul său se extinde cu Corpul D și se mansardează.
Biserica ortodoxă cu hramul Sfântul Dumitru a fost ridicată în zid în anul 1790 pe locul vechii bisericii de lemn. Alături de acest frumos monument, unul dintre rarele de acest fel din Transilvania cu pictură exterioară, se află o clădire care a funcţionat ca şcoală și ulterior ca grădiniță.
În anul 1925 a fost deschisă o Școală Primară Teliu-Vale, deoarece distanţa faţă de centrul comunei era prea mare şi greu de străbătut de către micii elevi.

Primii învățători, primii profesori

Treptat, locul preoţilor a fost luat de învăţători, iar după 1960 apar primii profesori specializaţi pe diferite materii, până atunci învăţători fiind cei care predau şi la clasele mari.

Din anul şcolar 1959-1960 este atestată şcoala de la Poiana Florilor, un sat component al Comunei Teliu, aflat la 7 km de centrul comunei. Această şcoală a fost amenajată într-un fost canton CFR și a funcționat până în 2008. Dacă în anii 1920 şcoala avea aproape 100 de elevi, astăzi ea numără în jur de 600, repartizaţi la secţiile română şi maghiară.

Școala, astăzi

Şcoala Generală Teliu a reprezentat poate cel mai bine această comunitate şi o reprezintă şi astăzi. Diversitatea etnică, multiculturalitatea, interdisciplinaritatea sunt valorile pe care această instituţie de învăţământ le-a promovat şi le promovează în continuare.

În prezent, Școala Gimnazială Teliu, având personalitate juridică, funcționează cu 9 clase la nivel primar cu predare în limba română, 3 clase la nivel primar cu predare în limba maghiară, 9 clase la nivel gimnazial cu predare în limba română și 3 clase la nivel gimnazial cu predare în limba maghiară.

Școala Gimnazială Teliu are ca unități-structură următoarele:

  • Grădinița cu program normal Teliu (3 grupe - secția română și o grupă combinată - secția maghiară);
  • Grădinița cu program normal Teliu-Vale (o grupă combinată - secția română);
  • Școala Primară Teliu-Vale (3 clase cu predare în limba română).

Articol de: Prof. istorie Ciolpan Lucian
Prof. dir. adj. Gabor Judit

Istoria școlii, in imagini

Pozele sunt din albumele Şcolii Gimnaziale Teliu,
de la doamna educatoare Gabor Magdolna,
prof. Gabor Judit şi de la prof. Ciolpan Lucian.