Începând cu 1 octombrie, 2022 s-a derulat proiectul Campionii Incluziunii, pentru creșterea capacității școlii de a asigura incluziunea efectivă a copiiilor romi. Programul, coordonat de Fundația Noi Orizonturi și finanțat de Graniturile SEE, s-a derulat în perteneriat cu șase școli gimnaziale, printre care și Școala Gimnazială Teliu.
Pe parcursul a 18 luni au fost implicați 36 de elevi, 12 cadre didactice și 14 părinți romi și ne-romi.
Proiectul a cuprins mai multe tipuri de activități:
A1- Școala părinților campioni ai incluziunii, întâlniri tematice cu părinții implicați
În cadrul întâlnirilor cu părinții s-au abordat teme ca:
T1, T2, T3- Activități de formare a profesorilor implicați în proiect
Premergătoare întâlnirilor cu părinții au fost întâlnirile profesorilor, cursurile de formare a profesorilor, care s-au desfășurat pe timpul proiectului și care au pregătit profesorii, pentru a susține, lunar, activitățile de educație parentală, cu cei 14 părinți romi și ne-romi ai copiiilor din școală.
Cele 6 sesiuni de formare au abordat fiecare tip de implicare și a vizat proiectarea și realizarea activităților cu părinții. Astfel, părinții au beneficiat de seria de cele 12 întâlniri.
În perioada aceasta, un grup de 40 de persoane (elevi și cadre didactice) au participat la o tabăra desfăsurată la Straja-Hunedoara, unde au experimentat activități de dezvoltare socio-emoțională.
Tabăra a fost finanțată prin graniturile SEE și norvegiene din cadrul proiectului Campionii Incluziunii, coordonat de Fundația Noi Orizonturi, în care școala noastră este partener.
‘Citiți mai mult despre proictul „Campionii Incluziunii”:
Ansamblul Coral al Școlii Gimnaziale Teliu și Ansamblul de dansuri populare Teliu au participat la…
Programul EURO 200 se adreseazä elevilor / studentilor din invatamantul de stat sau particular acreditat,…
Ansamblul Coral al Școlii Gimnaziale Teliu și Ansamblul de dansuri populare Teliu au participat la…